Elevii clasei a III-a B coordonaţi de doamna învăţătoare Radu Gabriela de la Şcoala Gimnazială Nr. 17, Galaţi în ziua de 17.03.2017 au organizat o activitatea "Şi noi copiii avem drepturi" privind combaterea si prevenirea efectului de BULLYING. Evenimentul a avut loc în Sala de Festivităţi a şcolii unde
au fost prezente peste 50 de persoane: colegi, părinţi, cadre
didactice, prieteni, fraţi . Prin aceasta activitate îşi doresc
creşterea nivelul de informare şi conştientizare cu privire la efectele
bullyingului asupra tuturor celor implicaţi.
Cu
o zi anterioară au popularizat activitatea prin împărţirea de flayere
şi învitaţii cadrelor didactice elevilor şcolii, părinţilor dar şi
persoanelor întâlnite pe drumul de la şcoală spre casă.
Activitatea
propriu zisă a constat în prezentarea afişelor, puzzel-uri realizate la
clasă, prin care elevii au înţeles semnificaţie efectului de bullying
precum şi combaterea acestuia prin respectarea Drepturilor Copilului.
Cei mici au demonstrat ca pot fi toleranţi prin poezie, muzică şi dans.
Au prezentat Drepturile fundamentale cuprinse în Convenţie sub formă de
poezii făcându-le astfel mai explicite celor de vârsta lor, apoi s-au
prins în mirajul dansului şi în paşi de vals au realizat o coordonare, o
legătura, o împletire a drepturilor -fiecare drept este în strănsă
legatură cu celelalte-formând o echipă. Finalul activităţii a fost
surprinzător deoarece elevii au început să se aşeze pe două rănduri
prezentând mesajul "FĂRĂ URĂ, CU TOLERANŢĂ".
Pe tot parcursul desfăşurării evenimentului s-a putut observa entuziasmul elevilor în activitatea desfăşurată.
Articol- Gabriela Radu
Profesor în înv primar
Şcoala Gimnazială nr 17 Galaţi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu