9 mai 2016

“PREVENIREA CONFLICTELOR ÎN ȘCOALĂ” 11 Mai 2016 – Etapa Şcoala Gimnazială nr.17 Galaţi – Tema „ABC –ul non-violenţei”

              În data de 11 Mai 2016, ora 12.00, la Şcoala Gimnazială nr.17 Galaţi, va avea loc un work shop în cadrul proiectului “PREVENIREA CONFLICTELOR ÎN ŞCOALĂ”, proiect în care Asociația Centrul de Mediere ALFA Galați, asociaţie profesională din domeniul medierii, derulează activităţi de promovare pe plan local a medierii în şcoli şi licee, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Judeţean Galați, Biblioteca județeană V. A. Urechia Galați, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Galați dar şi cu alte instituţii locale.
           La întâlnire vor fi prezenţi reprezentanţi ai organizatorilor evenimentului din cadrul Şcolii Gimnaziale nr.17 Galaţi, Doamna Bibliotecar Genoveva Manea, dar şi invitaţi, reprezentanţi de la Asociaţia Profesională “Centrul de Mediere ALFA” Galaţi, Biblioteca Judeţeană “V.A.Urechia”, reprezentanţi de la diverse instituţii din Galaţi, precum şi profesori, elevi de la licee şi şcoli gimnaziale din municipiul Galaţi şi Casa Corpului Didactic din Galaţi.

             Cu această ocazie au fost propuse teme de lucru şi discuţii ce urmăresc subiecte din domeniul prevenirii violenţelor în şcoli dar şi o extindere a subiectului pe teme ce vor face o legătură între violenţa din domeniul familial şi violenţa din şcoli sub titlul „ABC-ul non-violenţei”. De asemeni, vor fi explicate şi tehnici privind modul de abordare şi rezolvare a unor conflicte de natură procesuală precum şi elemente pentru design al intervenţiilor de dialog, mediere şi transformare a conflictelor.

                                                                                      
                                                                                       Articol preluat de pe Centrul de Mediere ALFA


             Vă aşteptăm cu drag! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu